20 de ani

December 31, 2009

Mai am totusi ceva franturi de pe vremea lui Ceausescu…eram clasa I cand l-au executat. Pe copertile cartilor a mai rezistat cam pana prin primavara, rand pe rand am fost indemnati de invatatoare sa rupem prima pagina din fiecare manual. Am crezut ca e un nene rau pe care trebuie sa-l uitam…si am mai crezut ca cei ce vor veni dupe el vor fi niste neni buni, care vor face viata mai buna in Romania. Din pacate, viata buna pentru multi, inclusiv pentru mine, insemna sa ai bani, o masina, o casa si sa-ti cumperi toate bunatatile dupa pofta inimii.

Imi amintesc destul de clar vremurile dupa revolutie, in special anii ‘93-’96 cand eram topit dupa DJ Bobo, Fun Factory, E-Type, Culture Beat, Masterboy si alte formatii de eurodance care la vremea aia erau traficate pe casete audio, inregistrate de pe la radio sau duplicate dupa originale aduse din Germania si alte tari care erau cu vreo 100 de ani inainte noastra. Muzica a fost prima libertate pe care eu am simtit-o… Eram liber sa-mi strang banii de pachet si sa-mi cumpar o caseta audio in fiecare luna.

Televizor color au reusit ai mei sa cumpere undeva prin ‘92-’93, iar video in ‘94. Cine avea televizor color intra in rand cu lumea, cu democratia. Mergeam la colt de bloc sa cumpar sifon, desi eram terorizat de sticlele de unica folosinta care explodau cand calcam pe-acolo. Nu ne permiteam suc in fiecare zi, cumparam concentrate colorate si indulcite cu tot felul de chimicale si le amestecam cu sifon…ala era sucul nostru. A aparut si Tang la un moment dat, a fost la moda o perioada pentru drogatii care-l amestecau cu vodca. Tang era praful chimic care transforma apa chioara sau sifonul intr-o tentativa de suc.

Pentru cei care s-au nascut dupa ‘90-’95…ati pierdut o transformare interesanta a societatii romanesti. Cartile au devenit electronice, muzica buna s-a transformat in manele, Tang a devenit nectar Santal, Ceausescu s-a transformat in Iliescu si altii care au venit dupa el. Caietele pe care candva imi desenam bastonasele au fost inlocuite de laptop-uri pentru prescolari care nici nu stiu sa vorbeasca limba romana, dar invata 2 limbi straine pe langa ea de la 3 ani. Telefonul care ma exaspera cand formam numere care continea multe zero-uri din cauza discului care se invartea la fel de anevoios ca rotitele din capul celor care percepeau democratia, a fost inlocuit de telefoane digitale, apoi de celulare. A, cand celularul era un lux si vorbeam de acele cateva persoane din orasul nostru care aveau mobil ca si cum aveau un Ferrari, cei care sufereau de imitatie sociala mergeau prin discoteci si tineau telecomenzi de televizor si aparate video, pretinzand ca sunt prinsi in discutii de afaceri foarte importante.

Mda…mereu romanii au pretins a fi ceea ce nu sunt. Mereu au imitat, pentru ca asta au fost invatati despre occident si democratie, libertatea de a te imbraca cum te taie capul, chiar daca e de prost gust si nejustificat, de a manca junk-food la McDonalds si a-l transforma intr-un obicei de fitze, a conduce o masina cu motor cat mai mare, chiar daca nepotii nostri vor faca cancer in proportie de 50%…asta daca mai apuca sa respire aerul anilor ce vor veni. Si poate ca nu e vorba de romani, dar acum ma refer la marea transformare care a avut loc in 20 de ani. Ce aveam atunci, eu sau ai mei, si ce am acum. Aveam vise, ca voi fi ca DJ Bobo sau alti idoli de-ai mei, ca voi conduce o decapotabila…visam ca orice copil de 10 ani. Ce am acum? Am alte vise pe care nu stiu daca le voi atinge, desi beau suc de portocale abia stoarse, vorbesc la mobil, tastez la laptop, ascult muzica la sistem 5.1 cu hi-fi si ma uit la tv cu plasma. Oare pentru asta au murit acei oameni in ‘89? Sa transformam conditia umana din saracie materiala in saracie mintala? Sa devenim mai dobitoci si mai oi decat am fost? Sa fim sclavii unui sistem care ne vinde iluzii aproape gratis pretinzandu-ne timpul pretios si anii tineretii? 20 de ani nu au adus decat o transformare a frustrarilor, a prostiei umane si a tendintelor fiecaruia. Mai am un singur gand…sau dor, cum spunea Eminescu…sa redevin OM, sa citesc multe carti, sa ascult Yanni si Vangelis, sa sculptez in lemn, sa pictez pe panza, sa cant la pian, sa fumez o tigara din foi pe un varf de munte…Da, as renunta la Ferrari si Bugatti, la celulare batute cu diamante, la Armani si Versace…nu ca as fi iubit vreodata o astfel de conjunctura, dar as renunta la orice vis pentru a redeveni un OM care cugeta, nu care e sclavul unui sistem capitalism, ce pretinde ca e bazat pe principiile dreptatii si egalitatii. La naiba cu toata politica si toate minciunile ascunse in costume scumpe.

Cei care nu au baut Tang si sifon, cei care nu au mancat Eugenia crezand ca e cel mai bun desert si cei care nu au ascultat DJ Bobo visand sa ajunga ca el…sunt niste nefericiti. Cei care nu au facut economii sa-si cumpere o guma de mestecat Turbo sau o cutie de Bonibon, cei care nu au avut bicicleta fara schimbator de viteze si cei care nu au vorbit niciodata la un telefon analog cu disc…nu vor face niciodata diferenta. Si cum noi stim sa ne ingropam istoria si sa ne cacam pe ea, eventual sa o inflorim cand le povestim englezilor, italienilor, spaniolilor si altor natii prin tara carora emigram, nu cred ca va fi usor sa uitam ce inseamna a fi roman. Suntem o natie de tristi, care isi pierde ultimul gram de identitate; suntem vazuti ca o tara de infractori, o tara bananiera unde fiecare fura cat poate, o tara fara actori, muzicieni, artisti…o tara parazit. Toti isi bat joc de arta, traditie, tot ce este frumos si ne face sa fim mandri ca avem o istorie…si asta in vazul lumii intregi. Voi aia care aveti celulare de la 7 ani, care primiti masina cadou de majorat si care va faceti temele online, da, voi, fii de deputati si senatori, de pesti si interlopi, de afaceristi cu petrol si cherestea, voi aia care aveti freza cu gel si data intr-o parte si cercel in ureche si jeansi Armani si masina Q7…voi, manelistilor! Voi scrieti acum istoria romanilor!

Posted in: Uncategorized – No Comments

Toamna resemnarilor

October 4, 2009

ToamnaMa gandeam acum putin la resemnare… Si natura se resemneaza cand vine toamna, cand frunzele se usuca si cad moarte, cand totul isi respecta calea si destinul fara sa intrebe de ce. Natura este desavarsita…Animalele migreaza ghidate de instincte si de genele ce le poarta de mii sau milioane de ani, veveritele isi fac ultimele provizii si se pregatesc de hibernare… Natura stie ca vin vremuri mai grele si isi pregateste ostasii, fiecare in felul lui, fiecare asa cum a fost invatat, asa cum i-a fost intiparit acel cod de informatie de baza, un cod al supravietuirii… si al resemnarii.

Din natura ar trebui sa invat sa accept natura umana, acea natura ignoranta si indiferenta. Face parte din noi, desi este greu de acceptat si de trait cu constientizarea asta a realitatii crude. Ma simt ca un foc viu care consuma orice clipa, dar de multe ori acest foc este condamnat sa arda mocnit, doar pentru a nu se stinge…in asteptare de noi combustibili, de noi momente pe care sa le devoreze cu o foame de cunoastere si dragoste de nedescris. Poate ca de asta devin irascibil si frustrat, pentru ca imi vine greu sa ma resemnez asa cum se resemneaza natura si tot ce ma inconjoara. Uneori e bine sa privesti numai pe orizonala si sa uiti de planul vertical. Ne facem planuri, ne programam fericirea si nu luam in calcul existenta uratului. Uitam de el, pentru ca ne place sa visam, sa traim intr-o lume ideala, dar care este imaginara si acolo uratul nu exista…Dar realitatea ne mai da cate o palma si ne aminteste ca respiram acelasi aer pe care si raul il respira si ca existenta noastra depinde si de ignoranta care ne inconjoara si caracterizeaza.

Totul este o lupta cu noi insine si lupta nu se poarta doar la nivel individual. Oamenii lupta unii cu altii si imi vine greu sa inteleg de ce. Animalele lupta pentru supravieture, in timp ce omenirea lupta pentru mai mult, ghidata de o lacomie intolerabila pentru unii. Intotdeauna a fost greu pentru idealisti sa traiasca in societatea umana atat de murdara si condusa de lipsa asta acuta de scrupule si suflet. Omul are suflet, dar omenirea nu. Acel totunitar nu mai respira un aer spiritual, un aer ce aduce bunavointa in suflet si dragoste. Totunitarul distruge, asupreste, provoaca durere…pentru ca este lacom. Poate ca fiecare clipa are un rost si fiecare om are rolul lui in societate, dar uite ca ne globalizam si ajungem o masa de fiinte necugetatoare, niste zombie care sunt programati sa provoace doar durere si suferinta. E greu sa traiesti intr-o astfel de lume, e greu sa te mai poti numi om.

Stii, intotdeauna mi-a fost greu sa iubesc oamenii. Intotdeauna am fost mai reticent in a-mi face prieteni, pentru ca am fost de mic dezamagit de principiile celor din jurul meu, pentru ca mereu eu mi-am dorit ceva ce ei considerau ca este o iluzie. Materialismul a construit societatea asta si materialismul o conduce. E al naibii de complicat sa fii om in ziua de azi. E mare lucru sa-i poti iubi pe cei din jurul tau asa cum sunt, albi, negri, galbeni, cu bagajul lor cultural, indiferent de care ar fi acela, cu educatia de acasa, si asa mai departe. E greu sa poti accepta orice…sa te resemnezi. Poti iubi sau ignora…sau mai usor este sa urasti, pentru ca iti consumi focul negru din suflet si reusesti sa ramai pe o linie de plutire. Tocmai de aia focul meu devine negru pentru cateva minute, cand viata imi arata raul in plina lui trufie…dar imi revin. Pentru ca focul meu a fost programat sa consume frumosul, sa se hraneasca cu aerul care insufleteste si trupul, care aduce viata si vibratii pozitive spiritului uman.

Ma supar usor, pentru ca eu traiesc continuu, vibrez in fiecare clipa. Totul este o arta pentru mine, arta de a trai. Si atunci cand uratul invadeaza arta si lumea mea, devin revoltat si incerc sa lupt intr-o batalie pe care oricum o pierd…sau o castig prin resemnare. Asta va trebui sa invat, va trebui sa ma autoeduc ca un copil mic care invata sa mearga singur, nu ajutat de altii.

Posted in: Viata fara nume – No Comments

Sange latin…de Romania

September 28, 2009

Si daca tot m-am hotarat sa nu mai vorbesc despre lucrurile care nu merg in Romania, pentru ca poate as putea fi “acuzat” ca privesc lucrurile din perspectiva “evadatului”…sau a emigrantului, mai explicit, m-am hotarat sa vorbesc despre sangele “latin” al romanilor…care curge si-n vinele catorva ce misuna prin Londra nestingheriti si dau cu cardu’ sau cu paru’…

Ma duc intr-o zi, hotarat de a face miscare, cu bicicleta intr-un parc, cu prietenii mei, Alina si Adi. Am hotarat sa mergem intr-un parc ce se afla la 20 de minute de casa, suficient de mare pentru a obosi pedaland in el. Eu deja mai fusesem o data prin acel parc, facusem ceva poze la colturile din natura care mi se pareau mai interesante sau care imi trezeau in acele momente interesul, si simtindu-ma un fel de ghid cu experienta, le propun sa-i duc la lacul cu rate, care era la doar vreo 5 minute distanta. Frumos lacul, mic, cu o insula si o salcie in mijloc…nu stiu daca e stilul britanic, dar e justificat ca fiind un refugiu pentru fauna din imprejurimi, pentru a se apara de vulpi si alte animale de prada. Ne-am asezat pe o banca si trageam cand unul cand altul aer adanc in piept…si admiram. In lac erau infipte niste placi cu mesaje gen “Private lake, no fishing!” si “Please don’t feed the ducks!” dupa care urma o explicatie pentru oamenii de rand de ce ratele nu trebuie indopate cu paine…pentru ca se ingrasa si nu mai pot fugi de animalele rau-voitoare. Si uite asa ne minunam noi ca ce civilizati sunt englezii si nu arunca la rate jumatati de paine ca sa aiba sentimentul ca ajuta natura sa-si urmeze cursul.

Si cum statea noi pe banca,  parcheaza doua masini pe marginea strazii de langa lac, un Q7 parca si inca o masina scumpa, dar nu am retinut exact ce marca era cea de-a doua. Din ele au coborat vreo 5 baieti si o pitzipoanca in trening, cu suncile obosite pe-afara si un lant de vapor la gat, care era si galben ca floarea-soarelui. Evident, erau romani si tare nu ne-a suprins aspectul vestimentar, dar sa nu fim rai…aparentele inseala. Insa, nu ne-au inselat cand unul din cei 5 baieti, care avea si burta cea mai mare si lantul cel mai gros ( aici am intuit ca este un fel de sef de clan sau gasca, ce credeau ei ca sunt ), si-a luat odrasla de mana ( care avea si el burta, desi numara doar vreo 5 ani ) care era unul dintre cei mai urati copii pe care i-am vazut vreodata si i-a dat o bucata imensa de paine dintr-o sacosa de supermarket, indemnandu-l sa dea mancare la ratuste… Ce frumos, ce romantic…tatal si copilul, in amurg de zi, hranind rate… In fine, am ramas efectiv muti, pentru ca ne era rusine ca intelegeam acea limba…cu radacini latine cica, ne era rusine ca oamenii aia reprezentau majoritatea romanilor din occident… Cine nu intelege sentimentul, sa vina sa stea prin strainataturi cativa ani si o sa vada contrastul asta puternic pe care ma zbat eu sa-l descriu.

Spuneam sange “latin”…oare tziganii sunt tot de orgine latina? Ma rog, aia nu erau toti tzigani, doar cele doua burti si suncile alea de pe solduri…ceilalti pareau a fi mai albi, dar cu acelasi comportament social ca si cei 3. Nu stiu daca voi putea sa am rabdare sa citesc mai multe despre Decebal si Traian, dar sunt sigur ca am fost mintit la scoala despre originile noastre. Sunt sigur ca toti intelectualii si oamenii de valoare din Romania, care nu au suportat umilinta, au incercat sa plece…si deopotriva cu ei, au plecat si cei care au crezut ca “afara” se fura mai usor. Laura imi spunea in comentariul ei de la articolul precedent ca ar trebui sa vad si partea buna a Romaniei. Poate ca asa e, poate ca sunt si oameni buni printre noi, eu nu ma indoiesc de asta. Dar in unele tari, valoarea e fireasca, a fi OM este ceva natural si de asteptat din partea oricarui cetatean, iar cand cineva calca stramb, intreaga lume de pe strada il trage de maneca si ii aduce aminte ca traieste intr-o comunitate civilizata… Ma gandesc din nou la Romania si nu-mi vine in minte decat ignoranta si indolenta… si poate un Dan Puric, un Paler, si cativa altii cu care ne batem cu pumnul in piept ca avem valori in tara. Stiti ce fel sunt vazuti romanii in occident ? Spaima bancomatelor, spaima magazinelor de haine scumpe si parfumuri… nu a auzit nimeni de Paler si Puric. Si cine crede ca este usor sa traiesti intr-o tara in care natia ta este vazuta ca un parazit, si pe buna dreptate, se insala… Ne mandrim cu acele cateva nume, dintre care unele demult apuse, si atat ne-a mai ramas…din sangele “latin”… o mana de hackeri care au reinventat sistemele bancare, indirect si involuntar, o mana de tzigani care au obligat lanturile de magazine sa adopte noi dispozitive de anti-furt… Nimic nu se compara cu povestile de la Stirile ProTv sau radio…a trai aici este o provocare si un test de resemnare si rusine…ca esti roman din Romania.

Posted in: Culturile lumii, Filosofia emigrantului, Ganduri negre – 1 Comment

Codul nesimtirii

September 18, 2009

Am evitat de multe ori sa scriu pe blog din cauza lipsei acute de inspiratie sau, nu de putine ori, de timp liber. Dar acum dupa doua saptamani petrecute in Romania sau mai bine zis dupa o vacanta bine meritata, as putea spune ca am ce depana aici.

As vrea sa vorbesc putin despre nesimtirea la romani. Mda, unul dintre principalele motive pentru care am evadat din Romania. Nu, nu pentru bani am venit in Londra, daca cineva isi pune intrebarea. Am venit aici pentru ca exista bun simt, cel putin la un nivel considerabil mai ridicat fata de cel din tara de bastina. Am venit aici pentru ca pot vedea contrastul dintre o tara civilizata si una bananiera, unde oamenii se comporta ca in jungla. E adevarat, si aici vad multe uscaturi, dar nu ma doare asa cum ma doare cand vad indolenta romaneasca. Nu as vrea sa transform postul asta intr-o comparatie Anglia-Romania, pentru ca ar fi inutil…oricine stie principalele idei dintr-o astfel de compunere. Voi povesti pur si simplu ceea ce mi s-a intamplat in vacanta pentrecuta in tara natala.

Impreuna cu sotia mea, Anastasia, am mers sa cumparam flori pentru cununia religioasa. Intamplarea face ca Anastasia este pasionata de aranjamente florale si nu eram interesati sa cumparam decat flori la bucata, urmand sa le aranjam noi. Am intrat intr-o florarie din centru, florarie cu pretentii:

“Nu atingeti florile!” spuse vanzatoarea, care cred ca era si proprietara afacerii dupa atitudinea de patroana pe care o avea. Am simtit instantaneu energia negativa din jurul nostru si lipsa de respect acordata clientului. Tonul face totul…atat de important. Ok, am continuat sa ne uitam la flori, sa alegem cu privirea cam ce ne-ar fi placut…si Anastasia a atins o floare. Acea patroana nesatisfacuta sexual, psihic si spiritual a intervenit: ” V-am spus sa nu atingeti florile…ce nu intelegeti? Se pateaza daca le atingeti!”… I-am explicat ca florile trebuie mirosite, analizate, mai ales cand vrea clientul sa cumpere o cantitate mai mare. Este un drept nescris al clientului, o regula de bun simt si de bune practici intr-o afacere. Capitalistii spun ca un client este stapanul intr-un magazin, el decide anumite aspecte ale tranzactiei. In fine…am simtit sangele cum fierbe in mine, poate si din cauza ca am alergie la prostie…am refuzat vertiginos sa-mi tratez aceasta boala si am ramas cu ea inscrisa in gene. Am plecat revoltat ca prostia exista in toate colturile, chiar si intr-o petala de trandafir…care se pateaza daca o atingi. Ne-am dus la tigani si ne-am targuit ca la piata…si am cumparat de la ei o mare parte din ceea ce ne trebuia. Din pacate, la insistentele Anastasiei, ne-am intors la floraria cu pricina si i-am propus sa intre singura, pentru ca riscam sa intru in niste detalii cu doamna patroana si era pacat sa fac asa ceva in prag de cununie religioasa… “Este inchis!” i-a trantit in fata vanzatoarea… Avea vreo 2 masini afara pe care trebuia sa le orneze cu flori… Ah, da… clientul care plateste mai bine anuleaza pe restul. Asa se fac afacerile in Romania. Dupa ce a terminat masinile, floraria “s-a deschis”. Atat de patetic… Cel mai mult sufeream pentru ca ii vedeam ochii Anastasiei entuziasmati ca vor crea acele aranjamente splendide, putin dezamagiti din cauza unei femei incapabile sa arate o doza minima de bun simt…Sufeream pentru ca eram in tara in care prostia nu se plateste, acolo unde cei inculti si lipsiti de cei 7 ani de acasa ajung patroni si conduc un X6…demonstrand ca se poate sa fii si idiot si cu bani…si e trist ca e chiar o moda in Romania.

Nu as vrea sa ma intind prea mult cu descrierea pateticului din Romania…mi s-ar taia subit toata inspiratia ce am rezervat-o pentru ganduri frumoase…ma opresc aici…

Posted in: Ganduri negre – 2 Comments

Optiunea “Reset”

April 12, 2009

Masca tribala din nisipIntotdeauna mi-am dorit sa am in viata optiunea “Reset”, sa ma pot intoarce in timp si sa iau totul de la zero, pastrand totusi experienta pe care deja am acumulat-o. Totusi, ma intreb, oare nu as repeta aceleasi greseli, chiar daca as avea sansa sa aleg un nou inceput?

De multe ori ma gandesc ca omul este sortit a gresi necontenit, a face lucrurile total pe dos, desi, de foarte multe ori,  constientizeaza ca ceea ce face este eronat. Imi pun intrebarea: oare eu am gresit alegand drumul pe care l-am ales? Intotdeauna m-am considerat iesit din sablonul unui tanar care-si urmeaza sarguincios cursul vietii, mergand la scoala, la o facultate, eventual un master, se casatoreste, face maxim 2 copii, si nu pentru ca nu si-ar permite, ci pentru ca vrea sa le acorde suficienta atentie si meseria nu-i permite, isi creste copiii, ii invata aceleasi sabloane ale vietii, devine bunic, isi gaseste un hobby pe care nimeni nu-l intelege, isi plimba nepotii in parc bucurandu-se ca a realizat ceva in viata si ca are urmasi si, intr-un final, la fel ca toti ceilalti oameni, paraseste aceasta lume cu un zambet pe buze.

In fiecare zi sunt inconjurat de aparente si am senzatia cu multi oameni sunt mai fericiti ca mine si incep sa-i invidiez, sa-i urasc pentru ca au gasit secretul fericirii pe care eu il caut unde nu trebuie. Apoi, ma gadesc ca si acesti oameni au dramele lor, sufera, plang, desi, in momentul in care eu interactionez cu ei, par fericiti. Mda… mi-as dori sa dau un “Reset”, sa dau timpul inapoi, sa iau decizii diferite, sa repar ce trebuie reparat, dar stiu ca nu e posibil. Singura lectie pe care o pot invata este sa nu mai repet greselile trecutului, sa traiesc prezentul si sa ma gandesc la viitor, sa nu ma intristez cand ii vad pe altii fericiti, ci sa fiu si eu bucuros pentru ca traiesc intr-o lume frumoasa, plina de iubire, optimism, altruism si intelegere… sa traiesc si eu in iluzia in care traiesc altii. Oare de ce in lumea asta ideala exista atat de des butonul “Reset” si ma trezesc la cruda realitate?

Posted in: Viata fara nume – 3 Comments

Paulo Coelho - O valoare inestimabila

April 11, 2009

Paulo CoelhoNiciodata nu mi-a placut sa citesc. Ba adormeam cu romanul in mana, ba ma faceam ca citesc si rasfoiam pagina dupa pagina doar ca sa par preocupat de cartea respectiva pentru a nu primi nenumarate mustrari din partea parintilor care vegheau la bunastarea educatiei mele. Pana sa-l descopar pe Coelho am citit obligat-fortat doar cateva titluri, printre care Morometii I si alte cateva din programa scoalara.

Intotdeauna am avut un interes deosebit in a citi Biblia, reusind sa citesc lungi fragmente din Vechiul Testament si chiar de doua ori Noul Testament. Mi s-a parut o carte interesanta, dar despre asta voi povesti in alt capitol. Am ramas totusi placut impresionat cand am vazut cat de des abordeaza Paulo Coelho in cartile sale tema religioasa.

Pentru cei care  nu-l stiu pe Coelho, e un mare scriitor brazilian, nascut in 1947 in Rio de Janeiro. Cel mai celebru roman al sau este “Alchimistul”, o carte cu o putere inspirationala surprinzator de mare, avand in vedere aparenta simplitate cu care a fost scrisa.

Prima carte pe care am citit-o a lui Coelho a fost Zahir. Auzisem de acest scriitor si de cat de valoros este, insa fuga de citit m-a impiedicat sa pun mana pe o carte de-a lui. In iulie 2008, insa, cand eram undeva pe litoralul romanesc, am decis sa-mi omor plictiseala cu o activitate care-mi poate imbunatati coeficientul cultural. M-am oprit la un chisc de presa si primul nume care mi-a sarit in ochi a fost Paulo Coelho. “Ia sa vad ce-i de capul lui”, mi-am zis eu putin sceptic. Am citit pe verso la cateva din cartile sale si am decis sa cumpar Zahir. Era vorba despre intamplarile reale din viata scriitorului, cum si-a pierdut sotia din cauza unor neglijente sau acte egoiste, apoi disperarea pe care o traia in speranta de o regasi. O carte extraordinara, as putea spune, pe care am citit-o cu sufletul la gura. Nu am citit niciodata o carte in ritmul in care am citit Zahir.

Imediat ce am terminat Zahir, am decis. Vreau sa cumpar toate cartile lui Coelho. Si am trecut la actiune. A urmat Alchimistul, Diavolul si domnisoara Prym, La raul Piedra am sezut si-am plans, Al cincilea munte si Vrajitoarea din Portobello.  Tot ceea ce am citit in aceste carti, cu exceptia ultimei pe care inca o citesc, s-a regasit intr-o masura considerabila in viata mea, experiente psihice, provocari, intamplari, s.a. Maniera in care sunt expuse de Coelho, insa, fac obiectul unei valoroase opere de arta. As numi-o o filosofie de viata expusa pe intelesul tuturor, un ghid de urmat si o regasire de sine.

“Exista doua lucruri care te impiedica sa-ti realizezi visele : gandul ca sunt imposibile sau, printr-o brusca rasturnare a rotii norocului, faptul de a le vedea transformandu-se in ceva posibil cand te astepti mai putin.” - Paulo Coelho, Alchimistul

Link P.Coelho: http://www.paulocoelho.com.br/engl/

Posted in: Literatura – No Comments

Am blog!

April 10, 2009

My brainMarii scriitori ai lumii au incercat sa relateze in cartile lor cele mai importante si interesante momente din viata personajelor. Nu de putine ori ma simt si eu un personaj din cartea cuiva, purtat aiurea prin mrejele vietii, uneori fara nici o semnificatie, alteori cu un scop bine determinat.

Imi amintesc ziua cand am implinit 18 ani, m-am simtit foarte batran si am plans. Pentru mine viata a inceput in acel moment, cel putin la un nivel teoretic. Aveam dreptul sa spun si eu ceva in societate, sa votez mai exact… nu ca ar fi contat prea mult ce credeam eu. Imi amintesc primul sarut care a fost cronometrat  cu o durata fixa de 60 de secunde. Eram impreuna cu acea domnisoara de vreo 7 zile, era mai experimentata ca mine si m-a invatat si pe mine cum stau lucrurile. Imi vin in minte foarte clar si alte momente precum prima mea zi de scoala din clasa I, prima mea dragoste, primul 4 la scoala, prima bataie cu baietii din cartier, prima noapte de dragoste ( defapt a fost zi ) si multe alte momente unice din viata mea.

Vreau ca si acest moment sa fie unic. Nu vreau sa spun ca sunt in rand cu lumea, ca sunt si eu o oaie din turma care merge dupa celelalte pentru ca nu e capabila sa-si aleaga propriul drum, ci vreau sa spun ca sunt pregatit sa scriu, sa las transparenta sa invadeze viata mea si sa-mi astern aici cele mai importante momente si ganduri.

Da, am blog! Nu pentru ca sunt ca multi altii, ci pentru ca am curajul sa spun ceea ce simt!

Posted in: Viata fara nume – No Comments