Ma gandeam acum putin la resemnare… Si natura se resemneaza cand vine toamna, cand frunzele se usuca si cad moarte, cand totul isi respecta calea si destinul fara sa intrebe de ce. Natura este desavarsita…Animalele migreaza ghidate de instincte si de genele ce le poarta de mii sau milioane de ani, veveritele isi fac ultimele provizii si se pregatesc de hibernare… Natura stie ca vin vremuri mai grele si isi pregateste ostasii, fiecare in felul lui, fiecare asa cum a fost invatat, asa cum i-a fost intiparit acel cod de informatie de baza, un cod al supravietuirii… si al resemnarii.
Din natura ar trebui sa invat sa accept natura umana, acea natura ignoranta si indiferenta. Face parte din noi, desi este greu de acceptat si de trait cu constientizarea asta a realitatii crude. Ma simt ca un foc viu care consuma orice clipa, dar de multe ori acest foc este condamnat sa arda mocnit, doar pentru a nu se stinge…in asteptare de noi combustibili, de noi momente pe care sa le devoreze cu o foame de cunoastere si dragoste de nedescris. Poate ca de asta devin irascibil si frustrat, pentru ca imi vine greu sa ma resemnez asa cum se resemneaza natura si tot ce ma inconjoara. Uneori e bine sa privesti numai pe orizonala si sa uiti de planul vertical. Ne facem planuri, ne programam fericirea si nu luam in calcul existenta uratului. Uitam de el, pentru ca ne place sa visam, sa traim intr-o lume ideala, dar care este imaginara si acolo uratul nu exista…Dar realitatea ne mai da cate o palma si ne aminteste ca respiram acelasi aer pe care si raul il respira si ca existenta noastra depinde si de ignoranta care ne inconjoara si caracterizeaza.
Totul este o lupta cu noi insine si lupta nu se poarta doar la nivel individual. Oamenii lupta unii cu altii si imi vine greu sa inteleg de ce. Animalele lupta pentru supravieture, in timp ce omenirea lupta pentru mai mult, ghidata de o lacomie intolerabila pentru unii. Intotdeauna a fost greu pentru idealisti sa traiasca in societatea umana atat de murdara si condusa de lipsa asta acuta de scrupule si suflet. Omul are suflet, dar omenirea nu. Acel totunitar nu mai respira un aer spiritual, un aer ce aduce bunavointa in suflet si dragoste. Totunitarul distruge, asupreste, provoaca durere…pentru ca este lacom. Poate ca fiecare clipa are un rost si fiecare om are rolul lui in societate, dar uite ca ne globalizam si ajungem o masa de fiinte necugetatoare, niste zombie care sunt programati sa provoace doar durere si suferinta. E greu sa traiesti intr-o astfel de lume, e greu sa te mai poti numi om.
Stii, intotdeauna mi-a fost greu sa iubesc oamenii. Intotdeauna am fost mai reticent in a-mi face prieteni, pentru ca am fost de mic dezamagit de principiile celor din jurul meu, pentru ca mereu eu mi-am dorit ceva ce ei considerau ca este o iluzie. Materialismul a construit societatea asta si materialismul o conduce. E al naibii de complicat sa fii om in ziua de azi. E mare lucru sa-i poti iubi pe cei din jurul tau asa cum sunt, albi, negri, galbeni, cu bagajul lor cultural, indiferent de care ar fi acela, cu educatia de acasa, si asa mai departe. E greu sa poti accepta orice…sa te resemnezi. Poti iubi sau ignora…sau mai usor este sa urasti, pentru ca iti consumi focul negru din suflet si reusesti sa ramai pe o linie de plutire. Tocmai de aia focul meu devine negru pentru cateva minute, cand viata imi arata raul in plina lui trufie…dar imi revin. Pentru ca focul meu a fost programat sa consume frumosul, sa se hraneasca cu aerul care insufleteste si trupul, care aduce viata si vibratii pozitive spiritului uman.
Ma supar usor, pentru ca eu traiesc continuu, vibrez in fiecare clipa. Totul este o arta pentru mine, arta de a trai. Si atunci cand uratul invadeaza arta si lumea mea, devin revoltat si incerc sa lupt intr-o batalie pe care oricum o pierd…sau o castig prin resemnare. Asta va trebui sa invat, va trebui sa ma autoeduc ca un copil mic care invata sa mearga singur, nu ajutat de altii.
Intotdeauna mi-am dorit sa am in viata optiunea “Reset”, sa ma pot intoarce in timp si sa iau totul de la zero, pastrand totusi experienta pe care deja am acumulat-o. Totusi, ma intreb, oare nu as repeta aceleasi greseli, chiar daca as avea sansa sa aleg un nou inceput?
Marii scriitori ai lumii au incercat sa relateze in cartile lor cele mai importante si interesante momente din viata personajelor. Nu de putine ori ma simt si eu un personaj din cartea cuiva, purtat aiurea prin mrejele vietii, uneori fara nici o semnificatie, alteori cu un scop bine determinat.